Paul Blaj – Scriitorul – destin şi opţiune

 

«  Raportul dintre cetățean și scriitor este unul firesc, precum într-o țară democrată. Nu se amestecă la aceeași masă whisky și Busuioacă de Bohotin. Iar raportul dintre scriitor și putere este irelevant. Deoarece, în țara în care nu se trăiește din scris, vocea scriitorului este tot mai restrânsă în Agora.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1. Pentru mine existențial nu a fost destinul cât opțiunea. Întrucât funcționează, la persoana mea cel puțin, liberul arbitru! Iar opțiunea a jucat întotdeauna rolul de catharsis și paramimesis. Nimic mai complicat decât circuitul apei în natură sau circulația sanguină.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

2. În 1997 când Constanța Buzea m-a debutat în nr. 31 al României literare, am simțit că ceea ce fac este bine, am știut că ceea ce fac este bine, am dorit ca ceea ce fac să fie bine. Primele încercări literare se pierd în negura gimnazială a timpului.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3. Relativ scurt. În 2001 apăream publicat cu Monedele Tristhaliei și Numen. Gestul Drumului, aceasta din urmă însoțită de câteva caligrame deosebite.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

4. Constanța Buzea!

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5. Raportul dintre cetățean și scriitor este unul firesc, precum într-o țară democrată. Nu se amestecă la aceeași masă whisky și Busuioacă de Bohotin. Iar raportul dintre scriitor și putere este irelevant. Deoarece, în țara în care nu se trăiește din scris, vocea scriitorului este tot mai restrânsă în Agora.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

6. Cu șanse!

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Nu, nu există un timp anume. Este ca și cum i-ai face programul zilnic unei domnișoare frumoase.Ar fi penibil! Lucrez la Antologia a unui deceniu de editat (9 cărți de poeme) și la un volum de proză scurtă.

       Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

poem pentru merele coapte

sunt un bătrân într-un sanatoriu cu aer uscat

am surâsul pierdut

de mire îndrăgostit pe jumătate

mă plimb prin camere atingând obiectele

cu acea pasiune pe care o pun adolescenţii în fumat

se vede însă că mângâi absent

desprinderea de ele

deseori am şi lungi conversaţii

cu oameni ce demult mi-au rostit numele

atunci părăsesc bănuielile în favoarea unei lumi

pe care Dumnezeu o va adormi pe genunchi

las ferestrele deschise dimineaţa

mă uit în zare mirat

ca ochii unui animal

spre stăpân când îl bate

pe noptieră am cărţi

căpşuni scoase de la frigider

îmi sunt străine acum

când orbesc cu discreţia unui sentiment inutil

cred că într-o zi voi uita ochii larg deschişi

fulgeraţi de un gând

nu ştiu care nici de ce

dar pentru totdeauna probabil cel mai frumos

                                                      

Poem for ripen apples

I am an old man in a sanatorium filled with dry air

I have the lost smile

Of a groom, half in love

I walk around rooms touching things

With the passion teenagers use in their smoking

it is easy to notice how I absently caress

This detachment from things

I often have long conversations

With people who have long said my name

Then I abandon my presumptions in the favour of a world

Which God shall put to sleep on his knees

I leave the windows open in the morning

I stare in the distance wondering

Like the eyes of an animal

toward the master while being hit.

on my night table I have books,

strawberries from the fridge

they’re strangers to me now

when I go blind with the discretion of a useless feeling

I believe one day I shall forget my eyes wide open

Stricken by a thought

Not sure which one or why

But probably forever the most beautiful one

Traducerea: Corina Gina Papouis

Tecuci, 2012