luni, 30 ianuarie 2012

Angela Nache Mamier - Scriitorul – destin şi opţiune



Angela Nache Mamier
„Am plecat de peste 25 de ani, internetul, diferite abonamente mă ajută să fiu la curent cu literatura română actuală. Fără să citez nume, fenomenul liric român este complex, tendinţele sunt forte diverse şi interesante. Adevăratele valori nu sunt cele gălăgioase. Pe internet suferim de tirania unor bloguri care se autoglorifică, poeţii sunt pe Google, înecaţi în labirinturile virtuale, unii critici continuă să rămână foarte subiectivi, sunt încă multe căprării. E păcat că poezia română atât de viguroasă este atât de puţin cunoscută. Invazia de anglicisme duce la un fel de servilism anglo-saxon, a devenit o modă care va trece… Adesea aceste texte supraîncărcate de anglicisme, ţigări, drog, cafele, sex, alcool sunt un fel de decor abil în spatele căruia sunt doar vorbe goale, şocante, o nevoie disperată de a fi vizibil pe scena zilnica, în spectacol permanent de exhibiţionism. Dar poezia este un organism liber, care aparţine tuturor şi permite contactul electric dintre mediocri şi adevăratele talente. Geniul este printre ei, va apare prin surpriza !”


1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Dragostea de oameni şi de viaţă în general mă motivează şi mă fac nostalgică deci creativă, nevoia scrisului devine imperativă dintr-o dată.
Am remarcat că viaţa este mai suportabilă datorită poeziei, deci un mijloc de a ţine piept destinului.
In acest fel am încercat la rândul meu de a exprima aceleaşi teme de când lumea: dragostea de viaţă, de Terra, de oameni, misiunea poetică, timpul care trece atât de repede. In acest sens devine imperios ca fiecare cuvânt să răsune puternic, ca şi liniştea de altfel... A ţine piept unei dictaturi însemna să rezist în spatele unei "bariere de cuvinte", unui regim ostil, care favoriza lingăii.
A scrie pentru mine este  opţiunea exaltată de a lăsa un mesaj, de a nu mă resemna la un anumit mutism, la singurătate. Trăiesc în Franţa, deci destinul a decis pentru mine... Emil Cioran a exprimat foarte bine condiţia scriitorului în Franţa: "Ecrire c'est la libération intérieure; Le français  en apparence est une langue facile, sans substance, sans vie, mais en fait c'est une langue qui ne supporte pas n'importe quoi; En réalité elle n'est pas facile, son apparente facilité est trompeuse; C'était un vrai combat. Quand j'ai commencé à écrire en français c'était bien un combat, une rigueur en permanence".
Tot Cioran spunea: "c'était presque un avantage d'être né dans un espace culturel dit MINEUR, c'est une curiosité et une nécessité qui nous poussent à nous instruire au maximum"
Am ales să rămân scriitor român şi să continui de aici modestul meu aport la cultura română, deşi pentru colegii de litere din preajma mea sunt o scriitoare franco-română.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
 Primele poeme le-am scris la 10 ani pe un ton de baladă pastorală, inspirat de desenele naive figurând pe cutiile de ingrediente ale unei vecine care era croitoreasa cartierului... Ea m-a ascultat cu un zâmbet cald pe obraz, m-am simţit pentru prima dată "transportată" într-un abur cald , care aducea a un ZBOR...
Apoi la şcoală am avut profesori excelenţi, la liceu, poetul Petre Homoceanul care crease un jurnal poetic în care scriam poezii inspirate de natură... Am traversat cei 5 ani de studii la Facultatea de Filologie  din Bucuresti cu profesori eminenţi: Manolescu, Simion, Crohmălniceanu, Marian Popa, Alexandru Graur, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Matilda Caragiu, Alexandru Piru, Mircea Martin... care mi-au transmis un respect sacru pentru lumea literelor... Pe băncile cenaclului Junimea îi ascultam pe cei mai mari colegi Adrian Păunescu, Constanţa Buzea etc... Eram timidă, îndrăgostită, am avut repede doi fii şi viaţa m-a absorbit în tenebrele dictaturii. Am frecventat rar Cenaclul devenit « de Luni ».
Pe la 26 de ani, am mers întâmplător la Cenaclul Astra unde erau câteva personalităţi importante ca: A.I.Brumaru, Darie Magheru, Ion Topolog (un excelent animator) etc... Tot acolo i-am întâlnit pe poetul Ioan Pop Barassovia, Gheorghe Crăciun, Vasile Gogea, Alexandru Muşina, Ovidiu Moceanu, Claudiu Mitan, Paul Grigore etc...
Cum Cenaclul Astra părea la un moment dat destul de conformist pentru exigenţele noastre Alexandru Muşina şi Gheorge Crăciun au creat un alt cenaclu, Cenaclul 19, la iniţiativa poetului Adrian Munteanu, care era responsabil cultural la Casa de cultură şi care ne-a găzduit cu inteligenţă şi curaj deşi securiştii nu erau departe... In acest cenaclu am avut ocazia să încurajăm primii paşi ai tinerilor poeţi ca Simona Popescu, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea...
Am fost un grup de poeţi "rezistenţi" şi "indignaţi fără excepţie, înclinaţi spre poezia liberă, independentă, contestatară ( volumele mele Miraculum si Femina sunt singurele « dovezi » de care dispun), care nu accepta scrierea unor poeme de conjunctură, burebistare ori mioriţare. Intre timp am trimis la Luceafărul la "Atelierul literar" ţinut de către apreciatul poet Geo Dumitrescu şi faptul de a fi publicată de acesta mi-a deschis ochii şi porţile publicării în revistele importante ale epocii.
Apoi am câştigat concursul Editurii Dacia, am putut debuta şi am fost ghidată de editorul meu, poetul de mare ţinută Vasile Igna, care nu m-a cenzurat şi m-a încurajat spre o totală libertate de ton.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?
Drumul până la prima carte a fost deci o înşiruire de cenacluri, întâlniri cu personalităţi interesante şi trimiterea manuscrisului la concursul unei edituri importante.
Am avut noroc, căci pentru a publica în acel timp era un parcurs între furcile caudine.
Ca orice scriitor opus regimului, care nu a fost membră de partid, care a refuzat funcţii în cultura judeţului, care a trăit (voit) izolată de mondenităţile din capitală (unde grupuri de poeţi făceau o curte asiduă criticilor vremii), nu am scris mult şi timpul a trecut repede, astfel că în 1987 părăseam România  legal, cu un manuscris în valize...

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literara, prieteni, eveniment biografic etc… v-au influenţat viata ca om si scriitor ?
Am răspuns deja în întrebările anterioare dar e drept că în acelaşi timp am fost hrănită de munţi de cărţi,m-a debutat şi influenţat mult Geo Dumitrescu, apoi poetul Ioan Pop Barassovia care mi-a deschis barajele poeziei cu accente sociale, întâlnirile de la Cenaclul 19, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Nichita Stănescu, paginile revistei Vatra, Tribuna, Astra, Vasile Igna - editorul cărţilor mele la Editura Dacia.

5 Raportul dintre conştiinţă, politica si gândirea libera, constituie o mare problema a lumii contemporane. In aceste condiţii, care este, după dvs. raportul  dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor si putere ?
 In cărţile mele, un fel de manifest ori program literar începuse să se contureze, intitulat brutal "Femelism" (de la latinul feminin, femeie, femelă), ceea ce pentru mine însemna să mă simt egala bărbatului, fără nici o poftă destructivă... Mamă Universală, tigroaică modernă, Născătoare de fii, demnă eroină a unui cotidian atât de dificil; fără adevăr, fără sinceritate, fără emoţie nu puteam scrie, nu puteam fi mesagerul credibil al Poeziei. Revista Vatra din Tg. - Mureş publica poemele noastre non-conformiste, era o tribună novatoare, stimulând pofta de a se auto-depăşi, de a încerca? de a modifica mersul îngenuncheat al societăţii române.
Întâlniri cu personalităţi ca Mihai Sin, Romulus Guga, Dan Culcer, Marin Sorescu m-au metamorfozat, mi-au impus o exigenţă clarvăzătoare, ne-au impus riscuri fără de care un scriitor nu are coloană vertebrală, vorbeşte în pustiu.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
Am plecat de peste 25 de ani, internetul, diferite abonamente mă ajută să fiu la curent cu literatura română actuală.
Fără să citez nume, fenomenul liric român este complex, tendinţele sunt forte diverse şi interesante.
Adevăratele valori nu sunt cele gălăgioase. Pe internet suferim de tirania unor bloguri care se autoglorifică, poeţii sunt pe Google, înecaţi în labirinturile virtuale, unii critici continuă să rămână foarte subiectivi, sunt încă multe căprării.
E păcat că poezia română atât de viguroasă este atât de puţin cunoscută. Invazia de anglicisme duce la un fel de servilism anglo-saxon, a devenit o modă care va trece… Adesea aceste texte supraîncărcate de anglicisme, ţigări, drog, cafele, sex, alcool sunt un fel de decor abil în spatele căruia sunt doar vorbe goale, şocante, o nevoie disperată de a fi vizibil pe scena zilnica, în spectacol permanent de exhibiţionism. Dar poezia este un organism liber, care aparţine tuturor şi permite contactul electric dintre mediocri şi adevăratele talente. Geniul este printre ei, va apare prin surpriza !
Eu nu ţin cont daca textele mele sunt "comerciale", nu scriu gândindu-mă la un public care va scoate banii din buzunar pentru a cumpăra cărţile mele. De aceea, fără a ezita, am publicat o carte intitulată Dolor, în 2007 unde subiectul central îl constituie ţiganii-subiect detestat atât aici cât şi în România. In acest sens nu m-am schimbat, am rămas un autor angajat, deloc politiquement corect, mi-am permis să le iau apărarea în 1989, anul Bicentenarului Declaraţiei pentru Drepturile Omului.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?... Pe când o nouă carte?...
Fiind plecată de 25 de ai, mi-a trebuit mult timp pentru a accepta noile mele rădăcini.
Mi-a trebuit mult timp pentru a accepta faptul de a aparţine la două culturi,am înţeles că opţiunea mea rămâne aceea de a mă considera scriitor român şi că aceste culturi au contribuit la naşterea şi renaşterea mea,de unde titlul ultimului meu volum: Celebratio, scris în franceză cu simţirea mea română. Orice aş face sunt o dezrădăcinată. Recunosc dificultatea de a mă exprima cu spontaneitatea din tinereţe; blocaj psihologic, scrupule diverse fac că uneori am impresia că nu am coborât încă din trenul care mă duce la Paris Gare de l'Est, cu două valize şi cu doi copii, simt încă brutalitatea vameşilor români, unguri, austrieci... Uneori mă simt pierdută şi mă întreb ce naiba fac pe aici...
Fără aceste rădăcini nu aş fi putut ajunge la cele noi de astăzi; deocamdată mai am adesea minţile în România, în Braşovul meu legendar, voiajul acesta interior rămâne atât de intens că nu-mi lasă ocazia de a "privi" cu adevărat lumea aceasta nouă în care trăiesc, pe care o privesc deocamdată "printre gene". Nu sunt obsedată ca unii de numărul de cărţi, nu sunt un robot al scrisului. Viitoarea mea carte se « plimbă » în mine, mă va surprinde, va fi poate ultima... am în manuscrise o carte de cronici literare, o alta de cronici de artă plastică
Mă consider norocoasă de a aparţine la două culturi bogate, fascinante, am prieteni români şi francezi, punem "ţara la cale" în salonul "Casa di Luigi" din Frontignan unde sunt o ambasadoare pasionată a României, prietenii mei s-au obişnuit să le impui urechile cu subiecte diverse, unde Dracula, sarmalele, Eminescu ori Ceauşescu ocupă un loc preponderent şi unde accentul meu românesc îi amuză, îmi repetă adesea ca este "delicios", am început să şi cred că o fi adevărat; eu nu mă "aud", deşi predau franceza aici în Sud unde accente multiple se intersectează: magrebin, spaniol, portughez, italian si autohton. Sunt o europeana fericită!

Afara din Europa !
 (vol bilingv Dolor Editions Clapas 2007-Franta)

Drepţi în noroi, în vânt
Voi visaţi, vânaţi fericirea
Copiii dorm în carcase de maşini
Beau apa Senei
Si tulburi de dimineaţa până seara
 Rătăcesc pe trotuare
Cerşesc câteva centime
Intr-un pahar
Agasând trecătorii:
Pentru mâncare Domnule vă rog,
Vă rog Doamnă,
Inutilă căutarea cheii
Acestui paradis aparent
Lumea are inima de ciment
« Drepţi în noroi în vânt
Voi visaţi, vânaţi fericirea »
Oameni enervaţi coboară
Din furgoane
Strivesc aceste maidane pustii,
Cocioabele lor,
Si urlă
Nu sunteţi la locul vostru
Niciunde
Vă cer actele
Acoperindu-şi nasurile
Nava voastră,
Deznădejdea -
Si-a pierdut demult odgoanele
Chipurile sumbre
Corpurile obosite, înlănţuite
Şi solidare
Adulmecă aerul greu
Îngrămădite
In celulele iadului -
Furgoanele de animale

Frontignan, Franţa, 2012


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu